Documente necesare |
Informații suplimentare despre Indemnizația de șomaj se găsesc pe pe siteul ANOFM, aici.
Documente obligatorii:
- Actul de identitate, în original;
- Actele de studii și de calificare, în original și în copie;
- Adeverință medicală din care să rezulte că persoana este clinic sănătoasă sau aptă de muncă ori că are eventuale restricții medicale;
- Acte eliberate de organele financiare teritoriale, din care să rezulte că persoana nu realizează venituri sau că realizează, din activități autorizate potrivit legii, venituri mai mici decât valoarea indicatorului social de referință al asigurărilor pentru șomaj și stimulării ocupării forței de muncă în vigoare.
Documentele obligatorii vor fi însoțite după caz de: A. În cazul persoanelor provenite din muncă:
- Carnetul de muncă, în original și în copie, și adeverința prevăzută la art.18 din Normele metodologice sau, în cazul în care nu există carnet de muncă întocmit, adeverinţa prevăzută la art.18 din Normele metodologice, precum şi alte acte care, potrivit legii, atestă existența unor raporturi de muncă sau de serviciu până la data de 31 decembrie 2010 şi, după caz, vechimea în muncă realizată anterior datei de 1 martie 2002;
- Copie de pe hotărârea judecătorească definitivă prin care instanța competentă potrivit legii a dispus reintegrarea în muncă, atunci când reintegrarea nu mai este posibilă la unitatea la care persoana a fost încadrată în muncă anterior, din cauza încetării definitive a activității, sau la unitatea care a preluat patrimoniul acesteia;
- Adeverință de la unitatea care a preluat patrimoniul unității în care persoana a fost încadrată anterior, din care să rezulte că reîncadrarea în muncă nu mai este posibilă din cauza desfiinţării postului;
B. În cazul pensionarilor de invaliditate care își redobândesc capacitatea de muncă:
- Carnetul de muncă, în original și în copie, și adeverința prevăzută la art.18 din Normele metodologice sau, în cazul în care nu există carnet de muncă întocmit, adeverinţa prevăzută la art.18 din Normele metodologice, precum şi alte acte care, potrivit legii, atestă existența unor raporturi de muncă sau de serviciu până la data de 31 decembrie 2010 şi, după caz, vechimea în muncă realizată anterior datei de 1 martie 2002;
- Decizia de revizuire medicală, în original și în copie, emisă de medicul expert al asigurărilor sociale, din care să rezulte redobândirea capacităţii de muncă;
- Adeverință de la ultima unitate sau unitatea care a preluat patrimoniul acesteia, după caz, din care să rezulte că reîncadrarea în muncă nu mai este posibilă din lipsa unui post vacant de natura celui ocupat anterior;
C. În cazul persoanelor ale căror raporturi de muncă sau de serviciu au încetat în perioada de suspendare a acestora:
- Carnetul de muncă, în original și în copie, și adeverința prevăzută la art.18 din Normele metodologice sau, în cazul în care nu există carnet de muncă întocmit, adeverința prevăzută la art.18 din Normele metodologice, precum și alte acte care, potrivit legii, atestă existența unor raporturi de muncă sau de serviciu până la data de 31 decembrie 2010 și, după caz, vechimea în muncă realizată anterior datei de 1 martie 2002;
- Act din care să rezulte data încetării motivului pentru care au fost suspendate raporturile de muncă sau de serviciu;
D. în cazul absolvenților instituțiilor de învățământ, în vârstă de minimum 16 ani, care într-o perioadă de 60 de zile de la absolvire nu au reușit să se încadreze în muncă potrivit pregătirii profesionale:
- Actul de absolvire a formei respective de învățământ, în original și în copie;
- Adeverință eliberată de furnizorul de servicii specializate pentru stimularea ocupării forței de muncă, prin care se certifică data înregistrării persoanei în evidențele proprii, în cazul în care persoana s-a înregistrat în vederea medierii pentru încadrare în muncă la un furnizor de servicii specializate pentru stimularea ocupării forței de muncă, acreditat sau notificat conform legii;
E. În cazul absolvenților școlilor speciale pentru persoane cu handicap, în vârstă de minimum 16 ani, care nu au reușit să se încadreze în muncă potrivit pregătirii profesionale:
- Actul de absolvire a școlii speciale pentru persoane cu handicap, în original și în copie.
|
Inteleg ca la unele agentii de somaj se elibereaza adeverinta de venit, de la punctul 4, pe loc, de catre un functionar public al agentiei de somaj. Deci au acces si se poate!! La altele nu. Cum se poate asa ceva?!!!
Bună ziua doamna Andreea,
Vom investiga în cadrul ANOFM și vom reveni cu un răspuns. Desigur că viziunea noastră este legată de o procedură cât mai simplă pentru cetățean și o interacțiune cât mai rapidă și eficientă cu statul.
Cu stimă,
Echipa MMPS
Bună seara,
Adeverința de stagiu este inutilă,mai ales dacă instituția va avea acces în Revisal. Au deja in D112 deci de ce mai trebuie să o completeze angajatorul?
Bună ziua doamna Laura,
Instituția are acces în Revisal. Din Revisal poate lua informații despre venitul brut și contractul individual de muncă al persoanei. Vom reveni cu informații de la ANOFM pentru întrebarea dumneavoastră.
Cu stimă,
Echipa MMPS